In lumea sunetelor: experimente pentru copii

Incerc sa gasesc pentru Tudor o serie de experimente care sa ii aduca mai aproape lumea inconjuratoare si sa ii prezinte cunostinte noi intr-un mod cat mai prietenos. Mi-ar placea sa ma organizez mai bine si sa adun astfel de momente in functie de tematici care sa se intinda pe mai multe zile, dar n-am prea reusit sa fac asta pana acum. Sunt inca la inceputul cautarilor, sap dupa informatii si timpul meu nu e prea generos, asa ca ceea ce fac nu are deocamdata un „fir rosu” , o poveste.  Dar mi-am propus ca vacanta intersemestriala sa o dedic activitatilor despre corpul uman.

Pana atunci, am facut doua experimente care ne-au adus mai aproape de lumea sunetelor.

Experimentul 1:  Sa vedem sunetele

Ideea am preluat-o din cartea Marea carte a experimentelor de la Didactica Publishing House . Se procedeaza astfel: se intinde foarte bine o folie de plastic alimentara pe gura unei cani sau castron. Pe folia intinsa se presara sare fina. Apropiati o cratita goala de folia cu sare, fara sa atingeti cana sau folia. Cu o lingura de lemn loviti viguros in cratita. Veti observa cum granulele de sare salta pe folie la fiecare lovitura. Explicatia: sunetele se produc atunci cand un corp vibreaza. Vibratiile emise ating alte corpuri, cum ar fi cana noastra. Corpurile atinse primesc vibratia si vibreaza la randul lor.  Am folosit ocazia sa vorbim despre urechea umana care, prin forma de palnie, capteaza usor vibratii si le trimite catre timpan, care seamana oarecum cu folia noastra alimentara.

Experimentul 2:  Sa facem un xilofon de apa

Nu mai stiu unde am vazut prima data aceasta idee, dar o simpla cautare pe Google dupa „water xylophone” va directioneaza catre mai multe site-uri ce prezinta aceasta activitate.

Pentru construirea unui xilofon de apa aveti nevoie de cateva pahare de acelasi fel – ideal ar fi sa fie 6, ca sa puteri reproduce gama notelor muzica si sa cantati, eventual, si cateva partituri ☺.

E foarte important ca paharele sa fie de acelasi fel, ca sa fie clar pentru copil ca diferenta de sonoritate vine doar de la nivelul apei din pahare.

Fiecare pahar se umple cu cantitati diferite de apa, in ordine crescatoare sau descrescatoare ( tot in ideea de a reproduce gama). Ca sa vizualizati mai bine nivelul apei, aceasta se poate colora cu ceva colorant.

Rugati copilul sa loveasca paharele cu o lingurita INAINTE de a pune apa in ele. Astfel va observa ca ele suna la fel. Abia apoi turnati si colorati apa din pahare. Noi am avut doar 5 pahare si 2 coloranti alimentari la dispozitie (galben si albastru), iata ce  a iesit.

xilofon de apa

Nu am reprodus nici o partitura pe acest xilofon, desi am citit ca se poate, dar Tudor s-a distrat cantand o partitura proprie.

Am accentuat faptul ca diferenta dintre sunetele emise de pahare vine din cantitatea de apa existenta in fiecare: cu cat coloana de apa e mai inalta (avem mai multa materie/substanta care vibreaza), cu atat sunetul e mai grav/jos. Mi-ar fi placut sa avem la dispozitie un instrument muzical cu coarde care sa exemplifice aceeasi idee: coardele mai groase emit sunete mai grave si viceversa.

Lasă un comentariu